Destinațiile de ecoturism (partea I) – 10 ani de evoluție în România

În ultimii ani, în România a început să apară des menționat termenul de destinație de ecoturism. De fapt puțină lume știe că, cel puțin din perspectiva aplicării conceptului, România este promotoarea acestei abordări la nivel internațional, fiind una dintre puținele țări din lume care a aplicat un sistem de evaluare a destinațiilor, pe baza unor criterii unanim recunoscute internațional. Dar, haideți să trecem împreună pe scurt prin această evoluție.

Acesta este primul articol dintr-o serie de trei care își propune să trateze tema destinațiilor de ecoturism în România. Pe lângă istoricul dezvoltării conceptului prezentat în cadrul acestui articol, celelalte vor aborda tema nevoii certificării destinațiilor și a beneficiilor pe care le poate aduce un asemenea demers (II) și situația actuală a rețelei de destinații de ecoturism (III).

Scurt istoric…

La puțin timp după înființare, Asociația de Ecoturism din România (AER) a demarat realizarea unui sistem propriu de certificare în ecoturism pentru afacerile din acest sector turistic. Astfel, în perioada 2005-2007, AER a dezvoltat sistemul de certificare Eco-România care acoperă două tipuri de activități turistice: cazare (pentru pensiuni și alte tipuri de cazare de maxim 25 de spații de cazare) și programe turistice (ce includ cel puțin o noapte de cazare și  grup  maxim  de  15  persoane). Acest sistem, inspirat din primele astfel de sisteme la nivel internațional (Nature and Ecotourism Accreditation Programme din Australia și Nature’s Best din Suedia), și-a dovedit utilitatea în urma celor peste 130 de certificări realizate.

După lansarea sistemului de certificare Eco-România administrat de AER, Autoritatea Națională pentru Turism – ANT (care pe parcursul anilor a luat diferite forme de organizare și titulaturi, de la direcție în cadrul unui minister – Transporturi sau Economie, la Autoritate sau chiar Minister) a inițiat demersurile pentru redactarea primei strategii de ecoturism la nivel național. Astfel, în 2009, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism finalizează prima variantă a Strategiei naționale de ecoturism la care AER și-a adus un aport substanțial. Cu toate că această strategie a avut un lung parcurs în demersul ei de a fi oficial aprobată (HG 358, din 30.05.2019), ea a avut o evoluție și implementare organică, adică a fost preluată de AER și pusă în practică în cei 12 ani ce au trecut. Unul dintre conceptele de bază ale strategiei de ecoturism, care de fapt stă la baza construcției ecoturismului în România, este tocmai conceptul de destinație de ecoturism. Acest concept definește destinația de ecoturism ca o microregiune ce include cel puțin o arie naturală protejată, care este inclusă alături de comunitățile locale într-o dezvoltare echilibrată, bazată pe afaceri mici, locale și care adoptă împreună măsuri concrete de dezvoltare bazată pe ecoturism.

Dezvoltarea destinațiilor de ecoturism în România se realizează cu sprijinul financiar oferit de:

În 2011, se constituie Grupul de lucru interministerial pentru dezvoltarea ecoturismului în România (OM 56/14/01.2011), sub coordonarea ANT, care devine responsabil cu implementarea acțiunilor din strategie, dar mai ales cu elaborarea  și implementarea criteriilor pentru destinațiile de ecoturism. Astfel, între 2011 – 2013,  ANT coordonează procesul de elaborare a criteriilor și procedurii de evaluare a destinațiilor de ecoturism în România. Pentru elaborarea acestor criterii din România s-a folosit Standardul european de etichetare a ecoturismului (European Ecotourism Labeling Standard – EETLS), care la rândul lui a fost rezultatul unei serii de trei proiecte europene cu parteneri din peste 10 țări, inclusiv AER. În plus EETLS a adaptat criteriile de turism sustenabil ale Consiliul Mondial al Turismului Durabil (Global Sustainable Tourism Council – GSTC). Cu alte cuvinte, România a reușit extraordinara performanță ca din 2013 să aibă un sistem propriu de recunoaștere a destinațiilor de ecoturism bazat pe criteriile global recunoscute ale GSTC. Acest lucru a fost clar punctat la cea de-a doua Conferință Europeană de Ecoturism, ce a fost organizată chiar în România, de AER, la Poiana Brașov, în 2013. La acest eveniment au participat peste 80 de experți în ecoturism, conservarea naturii și dezvoltare durabilă locală din 22 de țări europene și Japonia care au adoptat o declarație comună de recunoaștere europeană a noțiunii de destinație de ecoturism. Printre organizațiile prezente s-au numărat Federația Europeană a Parcurilor din Europa (Europarc) și asociații naționale de ecoturism și turism sustenabil din Spania, Suedia, Norvegia, Estonia și Germania.

În 2014 sunt evaluate primele trei destinații, iar două dintre ele sunt recunoscute oficial de către ANT: Zărnești – Piatra Craiului și Eco Maramureș (Mara – Cosău – Creasta Cocoșului). În 2016, alte trei destinații sunt evaluate și primesc titulatura de destinații de ecoturism: Țara Hațegului – Retezat, Țara Dornelor și Ținutul Zimbrului. În toată această perioadă strategia de ecoturism este revizuită de două ori, 2015 – 2016 și 2018- 2019.

La momentul scrierii acestui articol sunt alte destinații cu profil de ecoturism care sunt în diverse faze de evaluare sau pregătire a documentațiilor (ex. Băile Tușnad și Împrejurimile, Colinele Transilvaniei, Pădurea Craiului, Cheile Nerei sau diverse zone din Dobrogea).

De fapt ce este o destinație de ecoturism?

Conform declarației comune la nivel european din cadrul Conferinței europene de ecoturism (Poiana Brașov, octombrie 2013), dar și a Strategiei naționale de ecoturism (2019), s-a agreat următoarea caracterizare a destinației de ecoturism:

Destinațiile de ecoturism din Europa trebuie să includă:

• o arie protejată asociată cu destinația;
• o masă critică de afaceri de ecoturism la nivel local;
• un plan de dezvoltare durabilă în curs de implementare, care să contribuie la dezvoltarea ecoturismului;
• natura și cultura locală ca elemente cheie în procesul de dezvoltare a  produsului și în marketingul destinației;
• participarea activă a comunității locale pe baza unor valori comune, susținută prin campanii de educare și conștientizare.

Unde se poate crea o destinație de ecoturism

O destinație de ecoturism poate fi creată acolo unde, în urma unei analize a patrimoniului natural și cultural, a infrastructurii turistice a zonei și a posibililor parteneri se ajunge la concluzia că planificarea dezvoltării ecoturismului reprezintă o abordare fezabilă pentru dezvoltarea zonei și îmbinarea obiectivelor economice cu cele legate de protejarea și conservarea naturii.

Astfel, o destinație de ecoturism poate fi creată acolo unde se întrunesc un minim de precondiții (adaptare din Criteriile pentru desemnarea destinaţiilor de ecoturism):

• destinaţia trebuie să cuprindă resurse naturale aflate sub un regim de protecţie (rezervaţie a biosferei, parc naţional sau natural, sit Natura 2000, rezervaţii naturale sau orice altă categorie de arie protejată), alături de care pot fi incluse şi resurse turistice antropice;

• destinaţia trebuie să fie accesibilă prin mijloace de transport public şi privat (ex. drum rutier, mijloace de transport public, informații);
• zonă geografică se poate califica drept destinaţie ecoturistică dacă are un nivel minim de oferte de servicii turistice (ex. minim 50 de locuri, minim 50% din spațiile de cazare de mici dimensiuni, maximum 15 camere/spaţiu de cazare);
• destinaţia ecoturistică trebuie să asigure un minim de servicii publice (ex. medicale, financiare, învățămînt și colectarea deșeurilor).

Pe lângă aceste precondiții, este nevoie de două condiții majore pentru demararea procesului de dezvoltare a destinației ecoturistice:

• posibilitatea realizării unui parteneriat între actorii principali locali din sectorul public (administrația locală), sectorul privat (ex. proprietari de pensiuni, restaurante, ghizi), sectorul ONG și administratori de arii protejate care să poată genera și susține o Organizație de Management a Destinației cu resurse și personal dedicat;
• elaborarea unui concept strategic de dezvoltare prin ecoturism agreat de partenerii locali.

Astfel, o destinație de ecoturism poate fi concepută la nivelul unei microregiuni ce acoperă una sau mai multe unități administrativ teritoriale (UAT), are resurse naturale și culturale atractive și are un parteneriat local ce determină o direcție de dezvoltare clară și unitară pentru ecoturism.

Acest articol a fost realizat cu în cadrul proiectului PET România, derulat de Asociația de Ecoturism din România, în parteneriat cu Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, Asociația de Turism Retezat și Asociația Măgura Ecoturistică, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

DISTRIBUIE