Explorăm împreună avantajele unor experiențe locale savuroase, care îmbină armonios mâncarea cu ecoturismul și nevoia de a reveni la lucrurile simple.
Vara trece repede, dar gustul a ceea ce am trăit plăcut în sezonul călătoriilor ne dorim să rămână cu noi multă vreme. Din acest motiv, am decis să poposim asupra beneficiilor pe care evenimentele gastronomice locale, organizate cu tot mai mult succes și în destinațiile noastre de ecoturism, le aduc în bagajul memoriei oaspeților, dar și al gazdelor care le pregătesc. Pentru asta, călătorim în Țara Dornelor, una dintre cele cinci destinații de ecoturism certificate din România, care în luna iunie a acestui an a organizat al patrulea eco-brunch local, cu mare priză la public și la comunitățile gazdă. De ce au avut succes de-a lungul edițiilor, te invităm să descoperi în cele 10 beneficii expuse în continuare!
Beneficiile organizării evenimentelor gastronomice locale pentru COMUNITATE:
1. Unește, ca odinioară, oameni și inițiative locale
2. Extinde perioada de sezon turistic
3. Conservă tradițiile și mâncărurile locale și le pune în valoare
4. Aduce bunăstare în comunitate
5. Se duce vestea, adică promovarea este garantată
Unește, ca odinioară, oameni și inițiative locale
Ne întoarcem în punctul în care oamenii pregăteau nunțile, botezurile și evenimentele la comun. Ceva similar se întâmplă și la eco-brunch-urile organizate în Țara Dornelor. Aici, comunitățile locale care au spus DA, să fie eco-brunch în sat, sunt adunate laolaltă de echipa de management a destinației, cu ajutorul căreia își împart responsabilitățile.
Cei pricepuți la gătit anunță cu ce mâncare vin la eveniment, astfel încât să fie asigurată varietatea și savoarea locală. Școala surprinde, de regulă, audiența cu momente artistice de folclor sau folk și șezători. Primăria asigură logistica, de la furculiță până la toalete ecologice și coșuri de gunoi, indispensabile unui eveniment în aer liber! Meșterii populari care sculptează, pictează, încondeiază, cos, țes sau potcovesc se prind rapid în partea de atelier, spre încântarea curioșilor care au ocazia să învețe din tainele meșteșugurilor locale. Profesorii din sat, ghizi cu experiență sau călăuze turistice în devenire, îi poartă pe oaspeți în drumeție, care se lasă cu ars de calorii și multe wow-uri pe traseu, datorită priveliștilor aparte întâlnite peste tot în Țara Dornelor. Biserica, prin schituri din vârf de munte, are și ea locul asigurat, mai ales când pregătește o ciorbă ciocăneșteană cu păstrăv afumat și hribi, cum numai la Ciocănești se poate mânca.
Tabloul evenimentului se completează cu o locație intimă, cochetă, în acord cu dorința de evadare în natură și apropierea de specificul local: curtea sau livada generoasă a unei pensiuni, cum s-a întâmplat la Casa Hunea din Panaci și la Pensiunea Evia din Șaru Dornei; la marginea pădurii, în vecinătatea unei mine turistice, ca la Ciocănești; în universul necuvântătoarelor ca la Domeniul Cailor Bucovina din Dorna Arini.
Extinde perioada de sezon turistic
Într-o destinație de vacanță cum este Țara Dornelor, sezonul turistic de vârf se manifestă în lunile de vară și de iarnă, în perioada vacanțelor școlare și a concediilor. În cele patru, cinci luni pe an, spațiile de cazare devin aglomerate, evenimentele locale se desfășoară în cascadă și, de multe ori, se suprapun, iar cei cu afaceri în turism fac eforturi să-și maximizeze câștigurile pentru a rezista și celorlalte luni din an, când nu prea există musafiri în zonă.
Crearea unor evenimente care atrag vizitatori în perioadele mai puțin aglomerate, sunt ca o gură de oxigen pentru afacerile de pe plan local. De aici și deschiderea foarte mare a gazdelor din zonă de a se implica activ în crearea unor experiențe inedite, care le oferă posibilitatea de a atrage noi oaspeți în pensiunile lor și de a le oferi chiar mai multă atenție decât în perioadele foarte aglomerate. Pe termen lung, aceștia se pot transforma în clienți fideli ai destinației.
Conservă tradițiile și mâncărurile locale și le pune în valoare
„Mai știi chiroștele alea bune cu multă brânză de vaci?! Dar miedul pe care-l făcea bunica?!” În limbaj de eco-brunch, cam așa se alcătuiește meniul. Cei care gătesc, merg la sigur cu unul-două preparate favorite, pe care le reproduc cu ușurință în bucătăria proprie, după cum au învățat de la părinții, bunicii și străbunicii lor. Acest tip de experiență reduce la minimum riscul ca preparatele de pe masa unui brunch să aibă gust îndoielnic. Rețele folosite au fost repetate intensiv și au trecut testul timpului, cu fiecare generație, fără să dezamăgească. Iată un atu pe care o comunitate conștientă de valoarea sa îl poate folosi pentru a atrage vizitatori din categoria celor mult prea ocupați să mai poată ține pasul cu timpul și iscusința pe care le cer mâncărurile bucătăriei tradiționale.
Aduce bunăstare în comunitate
Cu cărțile date pe față, ajungem și la avantajul banilor care intră în economia locală odată cu vânzarea biletelor la eco-brunch. În proporție de 70%, banii încasați ajung la cei care au pregătit mâncarea. Restul procentelor sunt alocate promovării evenimentelor pe platformele de booking dezvoltate de My Transylvania și Booktes, brandingului, achiziției de materiale necesare desfășurării evenimentului și susținerii organizației care pune totul în mișcare prin ecoturism.
Alți bani, alt avantaj înregistrat de comunitatea gazdă, se datorează și cazării oaspeților. De regulă, aceștia vin din toată țara, pe distanțe mari, și stau cel puțin una-două nopți în Țara Dornelor.
Cel mai bun instrument de PR
Știi deja, publicitatea din vorbă în vorbă este, pe termen lung, cea mai benefică. Ea are capacitatea să genereze interes și să facă dintr-un eveniment oarecare o experiență de râvnit, de neratat și de repetat ori de câte ori se ivește ocazia și situația o permite.
80, 150, 180, 200, sunt niște borne de participare pe care eco-brunch-urile din destinația verde a Bucovinei le-a atins progresiv, cu fiecare nou eveniment creat. Noi spunem că este un barometru destul de evident cu privire la gradul de satisfacție și interes în creștere, care va face ca acest motor să se învârtă în continuare.
Mai departe, prezentăm succint de ce credem că oaspeții frecventează, cu un apetit tot mai crescut, evenimentele locale de tip eco-brunch.
Beneficiile organizării evenimentelor gastronomice locale pentru OASPEȚI:
1. Conexiunea directă cu gazdele și-o incursiune în bucătăria locală
2. O experiență completă în numai o zi
3. Un bun motiv de week-end în afara orașului
4. Dă timp și tihnă familiei
5. Descoperi locuri și oameni noi
Conexiunea directă cu gazdele și-o incursiune în bucătăria locală
La un eco-brunch legătura cu cei care au produs și gătit mâncarea se face direct, cu o mare disponibilitate din partea acestora de a împărtăși din secretele și poveștile aflate în spatele felurilor de mâncare, deloc puține la număr. Peste 40 de bucate autentice, de cea mai bună calitate, îmbie la răsfăț oaspeții de toate vârstele. Iar spațiul neconvențional, cu ambianță rurală, stimulează și el simțurile, alintându-le cu iz plăcut de fân proaspăt cosit și sunet de talangă în surdină. Imaginează-ți că pătrunzi pofticios într-o cămară plină cu bunătăți, frumos așezate pe categorii, care sunt transformate apoi în mâncăruri pline de savoare locală.
O experiență completă în numai o zi
Deși eco-brunch-ul este recomandat iubitorilor de experiențe cu încetinitorul, asta nu schimbă cu nimic avantajul de a suprapune o serie de activități pentru a crea o experiență completă în doar o zi. Degustarea de produse și mâncăruri locale, drumeția ușoară în compania unui ghid, inițierea în tainele unui meșteșug și participarea la un moment artistic specific locului sunt cele patru tipuri de experiențe autentice de care, ca oaspete la eco-brunch, poți avea parte în doar o zi. Într-o escapadă pe cont propriu, ar trebui să investești mai mult timp în partea de documentare și descoperire la fața locului.
Un bun motiv de week-end în afara orașului
Poate deloc întâmplător, eco-brunch-urile din Țara Dornelor au apărut în perioada ceva mai relaxată a pandemiei de COVID-19, în toamna lui 2020, când lumea tânjea după un petec verde și socializare față în față, chiar și cu masca la purtător. A continuat în anii următori tot ca o alternativă la viața, uneori haotică și apăsătoare, a orașului, care tinde să ne îndepărteze de lucrurile simple, trăite cu sens.
Rezervările care se fac cu aproximativ o săptămână înainte de eveniment ne arată că oamenii care aleg să vină la brunch o fac într-o decizie de moment, care să-i rupă de ritmul cotidian și să le asigure o schimbare de peisaj, perfectă pentru un week-end revitalizant.
Family friendly
Fiind un eveniment de zi, pașnic și decent, care se desfășoară între orele 11 și 15, are mare lipici la familiile cu copii. Asta ni se pare foarte potrivit, mai ales că nu au timp să se plictisească călătorind printre standurile cu bunătăți, participând activ la atelierele organizate de meșterii populari și hoinărind alături de ghizii locali pe potecile de munte și ulițele satului, cu dor de copii la joacă. Iar dacă e rost de gașcă faină, iată că și animalele de companie sunt binevenite, că doar așa-i în aer liber!
Descoperi locuri și oameni noi
O bună parte dintre cei care au luat parte la evenimentele gastronomice din Țara Dornelor nu vizitaseră destinația anterior. Pentru aceștia a fost o reală surpriză să descopere zona și să identifice oportunitățile de a reveni pentru o vacanță în toată regula, cu activități similare celor trăite la eco-brunch. Cei care mai fuseseră aici, în special din zona Iașului, au mărturisit că nu cunoșteau zona rurală a destinației, care li s-a părut răspunsul perfect pentru zilele în care vor dori să evadeze în natură, să mănânce specialități locale, să ia parte la activități specifice zonei și să se relaxeze într-un mediu curat și sănătos. Răspunsul pentru nevoile acestea poate să vină, de multe ori, din locuri foarte apropiate de noi, dar pe care nu am avut imboldul să le cunoaștem.
Dacă am cântărit bine avantajele cu care vin la pachet aceste evenimente locale, te lăsăm pe tine să decizi. Ca îndemn de final, frecventează cu următoarele ocazii destinații de ecoturism ca Țara Dornelor și Ținutul Zimbrului, unde astfel de experiențe se anunță cu tot mai mult ecou!
Modelul de brunch în destinațiile de ecoturism ale României a fost implementat cu sprijinul Asociației de Ecoturism din România și al Asociației My Transylvania, care a ajuns la maturitate în acest domeniu. Aceste evenimente sunt parte a activităților desfășurate de organizațiile locale care asigură managementul eco-destinațiilor în cadrul programelor de dezvoltare locală prin ecoturism, finanțate de Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat de peste nouă ani.
Pentru extra context, îți recomandăm acest interviu cu Cristian Cismaru, omul din spatele Transilvanian Brunch, care a exportat practica evenimentelor gastronomice locale și în destinațiile de ecoturism ale României.
Dezvoltarea destinațiilor de ecoturism în România se realizează cu sprijinul financiar oferit de:
Articol scris de Monica David de la Asociația de Ecoturism Țara Dornelor.
Acest articol a fost realizat cu în cadrul proiectului PET România, derulat de Asociația de Ecoturism din România, în parteneriat cu Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, Asociația de Turism Retezat și Asociația Măgura Ecoturistică, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
DISTRIBUIE
Descoperă Eco-România
Pagina de Facebook Asociația de Ecoturism din România (AER) devine Descoperă Eco-România, unde vom încerca să promovăm redescoperirea țării noastre prin prisma experiențelor locale bazate pe natură și pe cultura locală.