Turismul este una din activitățile umane cu impact mare asupra naturii și culturii locale. Nu doar că de multe ori alegem să călătorim cât mai departe de casă și să folosim mijloace de transport foarte poluante, cum ar fi avionul sau mașina personală, dar de multe ori consumăm mai multă apă și energie electrică decât în mod normal sau facem risipă de mâncare.
Primul pas către un comportament responsabil este să conștientizăm impactul negativ pe care deciziile noastre îl au atunci când ne planificăm vacanțele, iar mai apoi să înțelegem că putem avea experiențe turistice mai bune dacă suntem mai grijulii cu natura și locurile pe care le vizităm.
Ecoturismul, pe lângă grija față de natură, introduce și dimensiunea comunităților umane, a beneficiilor pe care acestea le au de pe urma ecoturismului, cât și dimensiunea conservării ariilor naturale protejate.
Mai jos am scris câteva sfaturi care te vor ajuta nu doar să-ți planifici vacanțe responsabile astfel încât să ai un impact pozitiv asupra zonelor pe care le vei vizita, ci și să ai parte de experiențe mai bune.
1. Concentrează-te pe o zonă restrânsă
Nu are rost să străbați sute de kilometri pe zi în căutarea unor obiective aflate la mare distanță între ele și să ratezi o mulțime de alte lucruri interesante. Primul pas este să te concentrezi pe o anumită zonă și să cercetezi atracțiile turistice și activitățile disponibile acolo. Este drept că mai ales în România nu excelăm la promovarea turistică, dar în ultimii ani din ce în ce mai multe destinații depun eforturi consistente: Sibiu, Oradea și destinațiile de ecoturism au website-urile proprii bine puse la punct, cu suficiente detalii pentru a-ți planifica vacanța.
2. Folosește cât mai puțin mașina
Acum, că tot am convenit să te concentrezi pe o zonă mai mică, următorul pas este să eviți să folosești mașina pe cât de mult posibil pe plan local, și să optezi în schimb pentru drumeții, plimbări pe bicicletă, excursii călare sau chiar o plimbare la rame sau pagaie cu barca. Destinația poate fi cunoscută și prin activități de tipul observării păsărilor (birdwatching) sau prin mișcare în natură ce presupune uneori să ieși din zona ta de confort pentru un stil de viață mai sănătos și să lași viteza mașinii pentru modalități mai lente de a descoperi o zonă. Vei obosi, vei transpira, iar în unele cazuri te vei murdări, dar aceste lucruri nu ar trebui să reprezinte un impediment. Trebuie doar să ai echipamentul potrivit și să îți alegi traseele și activitățile pe măsura pregătirii fizice. Dacă nu ai încredere în tine, poți opta și pentru un ghid care te va ajuta să descoperi zona.
3. Stai mai mult
Un weekend (1-2 nopți) nu este suficient să descoperi o zonă și să contribui la un impact economic pozitiv pentru destinație. Weekendurile aglomerate sunt perioadele ce produc impactul negativ cel mai mare asupra mediului și a calității serviciilor din cauza creșterii abrupte a cantității de apă necesare, ale necesarului de electricitate, locuri de parcare etc. Pe de altă parte, furnizorii de servicii sunt adeseori suprasolicitați și cresc șansele să nu ai tot timpul parte de cea mai bună experiență (timp mare de așteptare pentru servirea mesei, pensiunea este plină, aglomerație la atracții).
De aceea este mai bine să stai măcar un weekend prelungit sau, dacă este posibil, să-ți planifici vacanța în timpul săptămânii.
4. Călătorește în extra sezon
Vara, mai ales în lunile iulie și august, dar și de anumite sărbători, lucrurile se pot complica foarte mult din cauza aglomerației. Nu doar că pensiunile vor fi pline și te vei enerva din cauza aglomerației de pe șosele sau a lipsei locurilor de parcare, dar de regulă este și mai scump să călătorești în sezonul turistic. În schimb, alte perioade ale anului îți pot oferi experiențe inedite și locuri mai puțin aglomerate pentru fotografii perfecte. Începând de la o excursie în Delta Dunării care e cel mai potrivit de vizitat, din aprilie până în iunie, până la observarea boncănitului cerbilor în Țara Dornelor, în octombrie, sau o tură pe bicicletă prin satele săsești din Colinele Transilvaniei, în septembrie.
5. Caută cazări certificate pentru bune practici în ecoturism
În alegerea cazărilor de regulă ne uităm la preț, amenajare, facilități și amplasare. Ne luăm după recenzii pe diverse platforme și cerem părerea prietenilor. Dar pe lângă toate acestea, unele cazări depun eforturi pentru a deveni mai responsabile față de mediul natural și față de comunitatea locală. Extrem de răspândite în țările dezvoltate, sistemele de certificare oferă garanția că o unitate de cazare respectă un minim de criterii conform sistemului în care au fost evaluate. În România cele mai multe servicii sunt certificate conform sistemului de certificare în ecoturism Eco-România, un sistem independent realizat și operat de Asociația de Ecoturism din România de mai bine de 14 ani, și care în acest moment are 40 de pensiuni și programe turistice cu certificat valabil.
6. Folosește ghizi locali
Ghizii locali sunt esențiali pentru a te ajuta să descoperi zona și să înțelegi mai bine cultura locului. Deși un ghid presupune cheltuieli suplimentare, el îți poate deschide tolba cu informații și poveștile locului, dar și porțile localnicilor pentru experiențe autentice de care îți vei aduce aminte cu drag. Și nu uita că fiecare ban în plus lăsat de tine în comunitatea locală îi va ajuta pe localnici să aibă un trai mai bun și să performeze ca o destinație de calitate!
Exemple de programe turistice responsabil ghidate ce oferă experiențe tematice inedite:
- Povestea fânului în Eco Maramureș
- Terapie cu natură și tradiție locală în Ciocănești, Țara Dornelor
- Exploratori printre vulcani și dinozauri în Țara Hațegului – Retezat
7. Cumpără produse locale
Încurajează economia locală și sprijină micii producători și meșteri locali. Fie că sunt suveniruri autentice sau bunătățuri tradiționale sau mai inovatoare, calitatea produselor este de obicei mult peste ceea ce găsești în comerțul obișnuit, iar gustul e de nedescris. Totuși, îți recomandăm să cumperi din surse de încredere și autorizate pentru a nu avea surprize neplăcute ulterior. Și atenție la ce cumpărați: verificați să fie produs local și nu unul realizat peste mări și țări și doar vândut local.
8. Fii respectuos față de natură
Nu lăsa deșeuri de niciun fel în natură sau în orice loc nu ești sigur că va fi colectat și transportat la un depozit de deșeuri. Cel mai bine este să încerci să reduci la minim cantitatea de deșeuri generată. Pe lângă plastic, care reprezintă cea mai mare problemă, uneori chiar și ceva resturi inofensive de mâncare pot conduce la atragerea animalelor sălbatice și, în timp, la schimbarea comportamentului acestora care se obișnuiesc să se hrănească cu ele și să asocieze omul cu ideea de mâncare.
De asemenea, este mai bine să nu interacționezi direct cu animalele sălbatice, oricât de mici și de inofensive ar părea, deoarece se pot stresa sau în cazul puilor pot fi abandonați de părinți.
9. Vorbește cu prietenii tăi despre ce înseamnă să călătorești responsabil
Este nevoie de multă muncă de convingere pentru a reuși să mobilizăm cât mai mulți oameni pentru a fi mai responsabili atunci când ne planificăm vacanța.
10. Consumă echilibrat
Ești în vacanță, dar tot pe această planetă minunată numită Pământ, cu resurse din ce în ce mai limitate. Astfel, încearcă să consumi chibzuit apă, energie și mâncare în timpul călătoriei. Vacanța este prin definiție perioada din viața noastră când vrem să ne simțim cât mai bine, dar putem face acest lucru și fiind responsabili și consumând cu chibzuință așa cum pe mulți dintre noi ne sfătuiau bunicii.
Acest articol a fost realizat cu în cadrul proiectului PET România, derulat de Asociația de Ecoturism din România, în parteneriat cu Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, Asociația de Turism Retezat și Asociația Măgura Ecoturistică, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
Descoperă Eco-România
Pagina de Facebook Asociația de Ecoturism din România (AER) devine Descoperă Eco-România, unde vom încerca să promovăm redescoperirea țării noastre prin prisma experiențelor locale bazate pe natură și pe cultura locală.