Traseul Văii

DESCRIERE

Traseu: Lazuri de Roșia – Peștera cu Cristale – păstrăvărie – Lazuri de Roșia

Zona este de o frumusețe deosebită. Traseul trece pe lângă puncte turistice cum e Peștera cu Cristale din Mina Farcu și urcă pe cele mai frumoase dealuri, cu vedere spre Cheile Lazuri. Peste 50% din distanță este acoperită de umbra copacilor. Astfel, vara alergătorii se pot feri de căldura dogorâtoare. De asemenea, traseul se desfășoară de-a lungul unei văi, pe firul unui pârâu ce oferă posibilitate de răcorire. Primii 10 km sunt ușor de parcurs, distanța de nivel este foarte mica însă urmează după păstrăvărie, o urcare lungă și susținută care oferă prilej de antrenament pentru cei mai ambițioși. Oricum, traseul este gândit pentru începători și facilitează deprinderea cu urcările, coborârile și zonele de fals-plat. În sezonul cald natura este verde și primitoare iar alergarea devine o reală plăcere. De altfel, altitudinea scăzută permite parcurgerea traseului în orice anotimp.

Startul este în satul Lazuri de Roșia, la ieșirea spre drumul asfaltat care conduce spre Peștera cu Cristale. De la punctul de pornire urmează aproximativ 5 km de serpentine, apoi se intră pe un drum de macadam care se transformă în potecă și apoi din nou se lărgește. Se va urmări marcajul pentru traseul de alergare și anume figurina unui alergător vopsit în verde. La km 8 se ajunge la o păstrăvărie, se traversează podul dreapta-înainte și urmează urcare susținută de aproximativ 4 km. Ultimii 5 km sunt de întoarcere spre sat. Taseul este ușor de urmat fiind foarte evident. Are panoramă și deschidere 360 de grade spre toată întinderea din jur.

DETALII

Distanța: 17 km
Diferența de nivel pozitivă (urcare): 650 m+
Timp maxim de parcurgere estimat (în alergare ușoară combinată cu drumeție): 4 ore
Marcaj: silueta unui alergător colorat în verde
Grad de dificultate: ușor
Recomandări: încălțăminte de alergare cu profil tehnic, apă cel puțin 2 l indiferent de temperatură, mâncare, îmbrăcăminte adecvată anotimpului și specificului alergării de tip potecă, zâmbetul pe buze.
Observații: pe traseu se întâlnesc surse de apă de izvor.

GALERIE FOTO

LOCALIZARE

PĂDUREA CRAIULUI

Descoperă mai multe activități, pensiuni și evenimente recomandate în destinația de ecoturism Pădurea Craiului.

TRASEE SIMILARE