DESCRIERE
Timp aproximativ de parcurgere: 4-5 ore
Suprafață: drumuri pietruite, de pământ, asfalt
Inedit: Biserica din satul Telița – cu o arhitectură monumentală cu 6 turle;
Probleme:
• Probleme de orientare datorate multitudinii de drumuri din anumite porțiuni;
• Riscul de pană de la colții babei sau snakebite;
• Nu există surse de apă pe traseu (aprovizionare de la magazinul din sat);
• Câini, de obicei pașnici, dar pot fi agresivi dacă sunt cei care însoțesc oile;
• Stupi de albine.
Traseul Celik 3 este un traseu tip buclă, de lungime medie (29km), care începe și se termină la ieșirea din satul Telița spre Frecăței (punct de reper stația de autobuz). Drumul străbate Valea Morilor (de-a lungul pârâului Telița), urcă pe platoul cu vegetație de stepă dobrogeană de deasupra localității Niculițel și coboară spre satul Telița prin pădurile de tip nord-dobrogean (caracterizate de o mare varietate a speciilor de arbori și plante).
Pornim de la marginea satului, pe un drum pietruit, iar după 600m intrăm pe Valea Morilor (după o scurtă urcare). Pe parcursul următorilor 8 kilometri drumul șerpuiește paralel cu pârâul Telița, care uneori formează meandre mici și surprinzătoare, cu întoarceri la 180 de grade. Copacii de pe marginea drumului formează un tunel verde de vegetație, apărându-ne de soare. Aproape de ieșirea la șoseaua 229, înainte de ultima urcare (km 8.5), pe partea dreaptă a drumului, ascuns sub malul de pământ, se găsește un mic izvor circular, dar care poate fi secat în perioadele secetoase.
La kilometrul 9 al traseului intersectăm drumul județean 229 și facem dreapta pe asfalt. Continuăm 1 km și părăsim șoseaua, urmând drumul pietruit care merge spre stânga (cu un indicator „spre mănăstire”). Pe acest drum vom avea grijă ca la km 10.9 să nu ratăm intersecția Mănăstire/Nifon, unde alegem varianta spre dreapta (Nifon) dar nu mergem mai mult de 100m și cotim pe primul drum prin pădure, la dreapta. Mergem spre nord cam 1200m, paralel cu liziera pădurii, și ieșim la km 12.2 pe un drum de pământ galben în zona cu vegetație de stepă tipică dealurilor stâncoase. După încă 700m de urcare susținută ajungem în punctul cel mai înalt al traseului – Platoul Niculițel. Aici vom face obligatoriu un popas pentru fotografii, hidratare și alimentare, pentru că peisajul este extraordinar, oferind o vedere panoramică. Spre nord, dincolo de localitatea Niculițel și de Dunăre, se pot vedea lacurile Yalpug și Kugurlui din Ucraina, dar și Saon, Rotund și Telincea din partea românească – parte din delta superioară a Dunării. După acest popas binemeritat continuăm spre dreapta, în coborâre, până la kilometrul 13.7 unde intersectăm din nou șoseaua 229. Spre stânga se ajunge în Niculițel, dar noi vom face dreapta și după 200m părăsim asfaltul pentru a merge drept înainte (șoseaua are o curbă la dreapta în acel loc). Urcăm ușor cam 300m și apoi coborâm până la km 14.9, unde vom avea grijă să virăm la stânga și să urmărim drumeagul prin pădure, în coborâre încă 500 de metri. La capătul acestei coborâri, la baza dealului vom face stânga și vom continua să urmărim drumul care, după aproximativ 400m, are o serpentină în urcare spre dreapta (ca punct de reper). La kilometrul 17 drumul se va apropia la câțiva metri de DJ229, dar vom face dreapta prin pădure pe un drum relativ circulat. De aici este bine să ne bazăm pe GPS și pe track-ul aflat la dispoziție, deoarece pădurea este plină de mici poteci care se despart și se reunesc, fiind relativ dificil de navigat. Cu toate acestea nu ne putem rătăci daca urmăm direcția est-nord-est, iar pentru a ieși mai repede la drumul pietruit de pe Valea Morilor este suficient să urmăm orice drum mai circulat la dreapta (spre sud).
Dacă am urmat traseul corect vom ieși la kilometrul 22.7, într-o poiană largă, și vom continua la dreapta pe drumul de pământ care după încă 300m devine pietruit și ne scoate la drumul de pe Valea Morilor, pe unde am venit. La intersecție (km 26,8) facem stânga și ne îndreptăm spre capătul traseului, în stația de autobuz de la intersecția cu DJ229A.
RECOMANDĂRI
- Folosirea unei aplicații de orientare care să folosească hărțile google;
- Plecarea în traseu cu o rezervă de minim 2 L de apă și hrană pentru 3-5 ore;
- Kit de pană și cameră de schimb, de preferat 2 camere;
- Spray cu piper pentru animale;
- Cremă de protecție solară și spray-uri sau alte produse pentru țânțari;
- Trusă de prim ajutor;
- Acoperirea GSM este problematică;
- Înainte de plecarea în traseu anunțați familia sau prietenii despre traseul pe care-l urmați.
DETALII
Lungime: 29 km
Grad de dificultate: Mediu-Avansat
Tip traseu: Cicloturism