DESCRIERE
Evenimnetul, care își dorește să celebreze anul acesta 90 de ani de la înființarea primului parc național din România, Parcul Național Retezat, este organizat de către Asociația Klavier Art, în parteneriat cu Asociația de Turism Retezat și Administrația Parcului Național Retezat, la mijlocul lunii august, în minivacanța de Sf. Maria, la Lacul Bucura.
Proiectul cultural finanțat de Ministerul Culturii prin AFCN, implică o serie de 15 flashmob-uri și 3 concerte de muzică clasică, cu 7 piese în primă audiție a 7 compozitori români contemporani, în interpretarea a 14 muzicieni profesioniști și proiecția a 3 filme premiate, dedicate turismului sustenabil, florei și faunei românești, în prezența regizorilor sau a echipei filmelor (Dan Dinu – România sălbatică și Tibi Ușeriu – Oamenii Drumului/Terra Banatica și Apă și talpă). Totodată, la eveniment va participa și Toma Coconea, vicecampion mondial la zbor cu parapanta, care va zbura de pe Vf. Peleaga (cel mai înalt vârf din Masivul Retezat – 2.509 m) și va ateriza la punct fix, lângă lac.
DETALII
Website: klavierart.wordpress.com
Organizator: Asociația de Turism Retezat, Asociația Klavier Art și Administrația Parcului Național Retezat
Data: 15 – 17 august 2025
Tip Eveniment: Eveniment cultural
LOCALIZARE
ȚARA HAȚEGULUI
Descoperă mai multe activități, trasee și pensiuni recomandate în destinația de ecoturism Țara Hațegului.