DESCRIERE
Masivele montane ce străjuiesc Ţara Haţegului au o bogată reţea de trasee turistice marcate. Dintre acestea, se remarcă Retezatul, cu o reţea densă şi bine întreţinută ce asigură accesul către toate obiectivele importante din masiv. Astfel, se evidențiază îndeosebi relieful glaciar unic în Carpaţii româneşti, cu peste 20 de vârfuri mai mari 2000 de metri, numeroase lacuri glaciare, printre care cel mai întins (Bucura) şi cel mai adânc (Zănoaga). La acestea se adaugă peste o treime din speciile de plante din România care se găsesc aici (1190), dintre care 90 nu mai pot fi văzute nicăieri altundeva în lume.
Este important ca înainte de pornirea în drumeție să vă interesați de starea traseelor, deoarece unele dintre ele pot fi temporar închise sau impracticabile, sau chiar să apelați la un ghid local.
ȚARA HAȚEGULUI
Descoperă mai multe activități, pensiuni și evenimente recomandate în destinația de ecoturism Țara Hațegului.


























