DESCRIERE
Traseu: Sălașu de Sus – Bărăștii Hațegului – Săcel – Sânpetru – Sibișel – Ohaba Sibișel – Nucșoara – Mălăiești – Sălașu de Sus
Traseul pornește din centrul localității Sălașu de Sus, traversează râul, trece pe lângă primărie și părăsește satul pe un drum pietruit (posibil să fie asfaltat în curând). Acesta străbate pășunea comunei și urcă pe o culme de unde se continuă pe un drum de pământ până la un iaz de unde se pot admira câteva vârfuri din Retezat. De la iaz vă întoarceți iarăși pe culme și urmați drumul de pământ care coboară în localitatea Bărăștii Hațegului. De aici se cotește la stânga prin sat pe un drum asfaltat, până la intrarea în satul Săcel unde pe partea stânga se află ruinele conacului baronului Nopcsa.
Se traversează satul Săcel, iar la prima bifurcație după ce traversați râul se cotește la stânga spre Sânpetru. În intersecția de la biserica nouă din Sânpetru traseul urmărește drumul din stânga și ajunge după câteva sute de metri la biserica medievală din Sânpetru. De aici se urmărește drumul asfaltat din dreapta (sau drumul chiar din fața bisericii, dacă hotărâți să o vizitați), iar la ieșire din sat intrăm pe „Valea dinozaurilor”, cunoscută astfel datorită numeroaselor descoperiri de fosile în versanții văii, precum și datorită traseului tematic cu același nume realizat de administrația Geoparcului Dinozaurilor – Țara Hațegului. Se trece pe lângă dealul dinozaurilor și câmpurile cu granit, în timp ce în față avem o panoramă frumoasă a Munților Retezat.
Drumul continuă până în Sibișel, apoi Ohaba Sibișel unde pe partea dreaptă veți întâlni o veche moară de apă și apoi pe stânga o vâltoare. Se traversează puntea de la capătul drumului asfaltat și traseul urmează un drum de pământ pe lângă ultimele case din sat. Se traversează prin apă un pârâu și drumul continuă 150m în urcuș, după care se intră pe un drum asfaltat care ajunge în satul Nucșoara (există în plan asfaltarea secțiunii între Ohaba Sibișel și Nucșoara). La drumul principal din centrul satului Nucșoara cotim la stânga și urmărim drumul asfaltat până în Sălașu de Sus.
DETALII
Lungime: 26,8 km
Grad de dificultate: mediu
Tip traseu: cicloturism
Timp aproximativ de parcurgere: 3 ore
Diferenţa de altitudine: ca. 340 m
Suprafață: drum asfaltat, drum pietruit, drum de pământ
GALERIE FOTO
LOCALIZARE
ȚARA HAȚEGULUI-RETEZAT
Descoperă mai multe activități, pensiuni și evenimente recomandate în destinația de ecoturism Țara Hațegului-Retezat.