Bucovina Acoustic Park – Festival de folk, rock şi jazz – Vatra Dornei – Parcul Municipal și Casa de Cultură Platon Pardău

Bucovina Acoustic Park a făcut să răsune Parcul Central (Parcul Cazinoului) trei seri la rând, aducând pe scena instalată în aer liber muzica de peste veacuri a Zicălaşilor, acordurile folk ale cantautorilor Mihaela Popescu şi Cornel Angelescu şi vibraţiile acustice ale trupelor care şi-au înscris participarea în cartea de onoare a primei ediţii (Fior, Natif, The Mono Jacks şi Implant Pentru Refuz, Gray Matters, Toy Machines, Travka, Luna Amară), precum şi concertele de autor susţinute (în Salonul Alb al Casei de Cultură) de Vali Rauca şi Oigan – a avut parte de un public numeros, mobilizat şi susţinut de o echipă entuziastă de voluntari, care i-a sprijinit pe organizatori.

„Scopul acestui festival este acela de a face din Bucovina Acoustic Park o deschidere a Moldovei către Ardeal şi a Ardealului către Moldova, muzica fiind, prin rosturile sale dumnezeieşti, o fereastră spre universal.”, consideră Ion Drăguşanul, organizator al evenimentului.

Evenimentul va avea loc în inima Țării Dornelor în Vatra Dornei și ste organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, împreună cu Primăria municipiului Vatra Dornei şi Casa de Cultură „Platon Pardău”.

Pentru mai multe informații legate de organizare și program urmăriți pagina de Facebook al evenimentului click aici.