Traseul Mișidului

DESCRIERE:

Start: Șuncuiuș, centru
Sosire: Șuncuiuș, centru
Repere: Șuncuiuș – pârâul Mișid – Șuncuiuș
Distanța: 10 km
Diferența de nivel pozitivă (urcare): 390 m+
Timp maxim de parcurgere estimat (în alergare ușoară combinată cu drumeție): 3 ore
Marcaj: silueta unui alergător, colorat în verde
Grad de dificultate: ușor spre mediu (caracter tehnic prin prezența stâncilor, urcărilor și coborârilor acoperite de frunze uscate și rădăcini).
Recomandări: încăltăminte de alergare cu profil tehnic, apă cel puțin 1 l indiferent de temperatură, mâncare, îmbrăcăminte adecvată anotimpului și specificului alergării de tip potecă; zâmbetul pe buze.
Observații: apa din pârâu nu este potabilă.

Descriere generală
Descriere tehnică
Descriere generală

Traseul Colinelor vă poartă pe la două puncte turistice importante din zonă: peștera cu Cristale din Mina Farcu și Complexul Casa Tradițională care
vă pot fura privirea și vă pot atrage din alergare, oferindu-vă o incursiune în trecutul istoric al zonei. Dar asta nu e tot, traseul vă duce pe cele mai frumoase coline care leagă satele comunei Roșia, oferindu-vă un parcurs de tip circuit cu priveliști asupra Cheilor Lazuri, așezărilor umane pitorești, pădurilor și văilor. Acest traseu este conceput pentru alergătorii dornici să își îmbunătățească rezistența dar și viteza, fiind un cadru potrivit pentru pregătirea unor concursuri de tip maraton. Diferența de nivel poate fi parcursă în întregime în alergare, deci vă va ajuta și la dezvoltarea forței. Se poate aborda cu încredere în price sezon, cu echipamentul de rigoare.

Traseul Mișidului este scurt si spectaculos. Traversează firul apei prin valea de la care preia și numele și oferă prilej de revigorare în apa rece. Este în mare parte umbrit iar terenul acoperit de rădăcini, piatră și frunze, e o încântare pentru nivelul oricărui alergător. Pe acest traseu se poate admira peisajul în timp ce mintea și sufletul se reculeg.

Descriere tehnică

Se pornește din centrul satului Șuncuiuș, de la stâlpul indicator, pe asfalt, zonă de plat. Se virează prima la dreapta și se continuă pe drumul de asfalt care devine urcare. La finalul acestuia, se face dreapta, pe o potecă de pământ presărată cu stâncă, apoi se coboară până la primul pod suspendat. După traversare pe celălalt mal, se continuă pe partea dreaptă a văii. Urmează cinci traversări stânga-dreapta, pe parcursul a 4-5 km, fără diferență de nivel. Întoarcerea în satul Șuncuiuș culminează cu o urcare susținută prin pădure unde se acumulează toată diferența de nivel semnificativă – 360 m+. Coborârea la punctul de pornire se face tot pe asfalt.

Pentru mai multe detalii legate de destinația de ecoturism Pădurea Craiului, accesați web-site-ul.

TRASEE SIMILARE

Meniu