DESCRIERE
Festivalul de datini și tradiții ale Crăciunului este un eveniment folcloric dedicat obiceiurilor și tradițiilor legate de sărbătoarea Crăciunului. Un moment aparte este colindul participanților, un moment special când toți cei prezenți cântă colinde, pe străzile satului Roșia, vestind nașterea lui Iisus.
Parada colindătorilor scoate lumea din case, atrasă de frumusețea colinzilor, a muzicii tarafurilor și de jocul personajelor mascate care se întrec în ghidușii.
La eveniment participă formații și interpreți de muzică populară, cete de colindători și ansambluri folclorice din Roșia, Beiuș, Ștei, Tilecuș, Luncșoara, Căbești și altele care aduc pe scenă spiritul viu, autentic, tradițional păstrat cu sfințenie în satele din destinația de ecoturism Pădurea Craiului.
DETALII
Adresa: în centrul comunei și la Căminul cultural Roșia, jud. Bihor
Website: www.comunarosiabihor.ro
Organizator: Primăria Roșia și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor
Data: 23 – 26 decembrie
Tip Eveniment: Eveniment cultural
GALERIE FOTO
LOCALIZARE
PĂDUREA CRAIULUI
Descoperă mai multe activități, trasee și pensiuni recomandate în destinația de ecoturism Pădurea Craiului.