Festivalul Straiţa Plină

Descriere:

Festivalul „Straiţa Plină” se organizează în fiecare an la începutul lunii octombrie, în Roșia acolo unde toți producătorii locali se întâlnesc după ce și-au cules roadele. Într-un ambient familiar, acest eveniment adună lume din toată zona, dar și țară. Încă de la începuturile sale evenimentul și-a propus să fie locul de reîntâlnire al citadinilor cu tradițiile populare. Pe lângă clasicele zacuști, gemuri, murături sau siropuri, vizitatorii vor putea degusta produse proaspete de porc, brânzeturi, produse apicole, pateuri din păstrăv, păstrăv afumat și multe alte delicatese. În destinația ecoturistică Pădurea Craiului vizitatorii festivalului au ocazia să viziteze Peștera cu Cristale din Mina Farcu, aflată la doar câțiva km sau Peștera Meziad la 15 km, ambele amenajate.

Atât copiii, cât și adulții se pot bucura de atelierele de creației, unde vor putea deprinde tainele unor meșteșuguri tradiționale, ca olăritul, țesutul la război, confecționatul zgărdanelor din mărgele, încondeiatului de ouă, împâslitul și pielăria, alături de meșterii populari renumiți ai Bihorului, dintre care amintim nume ca Raul Bocșe, Florița Codoban sau Dorina Hamza. Pe lângă acestea vor mai fi și ateliere de sculptură în piatră, tricotat cu mâinile, pictură, instrumente muzicale, povești cântate, cățărat pe lăzi de bere și tir cu arcul.

Evenimentul este organizat de Asociația „Orizont Verde”, Primăria Comunei Roșia și C.A.P.D.D. Bihor.

Mai multe detalii legate de acest eveniment dar și despre ce puteți vizita în zonăpe website-ul destinației de ecoturism Pădurea Craiului.

Adresa: Platoul „Între Râuri”, aflat la marginea satului Roșia, jud. Bihor
Website: www.capdd-bihor.org
Organizator: Asociația „Orizont Verde”, Primăria Comunei Roșia și Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor
Data: 05 – 06 octombrie
Tip Eveniment: Eveniment cultural

EVENIMENTE SIMILARE

Meniu