Țara Hațegului – Retezat: interviu cu echipa de management a destinației

1. Ce teritoriu include destinația și ce are specific?

Țara Hațegului – Retezat, aflată pe teritoriul județului Hunedoara, este singura destinație ecoturistică din regiunea de vest a țării.

De ce Țara Hațegului – Retezat? Pentru că acest spațiu, „un Ardeal în miniatură”, după cum a fost descris în literatura română de către Ion Pop Reteganul, este suprinzător, mai ales prin peisaje de o frumuseţe rară. Țara Hațegului este, probabil, zona cu cea mai mare aglomerare de obiective turistice, naturale și culturale din România. Aici se găsesc zimbri, biserici medievale, case vechi și castele, o sumedenie de monumente istorice și arhitecturale de interes național, şi chiar fosile de dinozauri pitici, unici în lume, care dau unicitate Țării Hațegului.

În ceea ce priveşte delimitarea geografică, Destinaţia ecoturistică Ţara Haţegului – Retezat reprezintă arealul ce se suprapune parțial peste teritoriile a trei arii naturale protejate importante, fiind singura zonă din țară în care se întâmplă acest lucru: Parcul National Retezat, primul parc național din România, creat în 1935 și devenit Rezervație a biosferei în 1979, Parcul Natural Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, devenit sit UNESCO în 2015 și Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, mult mai cunoscut pentru ansamblul cetăților dacice din Munții Orăștiei, și acestea cu recunoaștere UNESCO.

Atractivitatea zonei este dată de multitudinea de obiective naturale, istorice și culturale, dar și de cele peste 40 de trasee de drumeție sau de bicicletă, cele de cicloturism fiind omologate de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în premieră națională. Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat, a treia astfel de zonă din România certificată de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în iunie 2016, își propune să ofere vizitatorilor o experiență unică, prin intermediul produselor, serviciilor de ecoturism la cele mai înalte standarde, dar și prin promovarea unei atitudini responsabile față de mediu și comunitatea locală. 

2. Cine coordonează și asigură managementul destinației de ecoturism?

Pentru titulatura de destinaţie ecoturistică, obținută în 2016, toţi factorii interesaţi, sfătuiţi de un manager de destinaţie şi un coordonator local, aflați sub umbrela Asociației de Turism Retezat – organizația care și-a asumat rolul de organizație de management, s-au angajat într-un efort complex, care a adus împreună entităţi diverse, publice şi private, ce îşi doreau atingerea unui singur scop: dezvoltarea responsabilă şi armonioasă a turismului, care să folosească, în cel mai bun sens, tuturor părţilor implicate.

Asociația de Turism Retezat (ATR), fondată în 2007, este coordonatoare a parteneriatului public – privat care manageriază proiectul de dezvoltare și promovare a Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat, constituit din instituții și unități implicate în domeniul turismului, protecției mediului, învățământului și administrației publice locale și centrale și este finanțat de către Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat, cu susţinerea Asociaţiei de Ecoturism din România. Membrii parteneriatului sunt:

  • Asociația de Turism Retezat;
  • Administrația Parcului Național Retezat;
  • Geoparcul Internaționl UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din Bucureşti;
  • Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina;
  • Județul Hunedoara prin Consiliul Județean;
  • Instituția prefectului județului Hunedoara;
  • Primăria Orașului Hațeg;
  • Primării de comune din Țara Hațegului (Totești, Sarmizegetusa, General Berthelot, Densuș, Baru, Răchitova, Sălașu de Sus și Sântămăria Orlea);
  • Colegiul Național „I.C. Brătianu” Hațeg;
  • Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara;
  • Asociația Intercomunală Țara Hațegului;
  • Agenția Națională a Zonei Montane;
  • Asociația Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Hunedoara;
  • Unități turistice din Hațeg și Țara Hațegului.

În activitatea sa de peste 16 ani, Asociația de Turism Retezat a atras fonduri de peste 1 milion de euro, pentru dezvoltarea durabilă și promovarea Țării Hațegului și a Retezatului. 

3. Cine face parte din echipa care se ocupă de managementul destinației și ce rol are fiecare?

Anca Rusu este managerul Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat. Din 2015, coordonează parteneriatul public – privat care asigură buna desfășurarea a proiectului „Descoperă Destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat!”, finanțat de către Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat, potrivit calendarului de activități (programe educaționale, studii și strategii, evenimente de promovare, îmbunătățirea infrastructurii de vizitare etc.). S-a ocupat de obținerea certificării și recertificărilor Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat. Este licențiată în jurnalism la Universitatea din București și are un master în geografie – Planificarea și dezvoltarea durabilă a teritoriului, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Alături de Anca este Cristian Ciobanu, licențiat în turism și doctor în geografie, coordonator local al Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat și al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Experiența sa cuprinde interpretarea patrimoniului pentru turism, implicarea comunităților și managementul comunităților.

4. De unde provin resursele pentru dezvoltarea destinației?

Încă de la început, procesul de dezvoltare și promovare a fost susținut financiar în mod constant de către Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat. Suplimentar, Asociația de Turism Retezat a obținut mai multe finanțări, pentru diferite proiecte (MOL România, fonduri UE – Programul Operațional Capacitate Administrativă, VGP Foundation Uitbreidingstraat Belgium, granturi SEE 2014 – 2021 finanțate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia). Totodată, asociația cu rol de unitate de management a destinației a fost susținută logistic și financiar de parteneri sau donori. 

Din 2022, Asociația de Turism Retezat gestionează Pensiunea Casa Cânda, primul model de economie socială din Țara Hațegului și, probabil, din județul Hunedoara. Clădirea a fost achiziționată grație unui împrumut fără dobândă acordat de către Romanian-American Foundation (RAF). De menționat este că membrii ATR și-au asumat administrarea pensiunii în mod voluntar, cu ajutor prețios venit din partea a doi angajați din comunitatea locală. Profitul obținut este reinvestit în proiecte care susțin dezvoltarea și promovarea ecoturismului în zonă.

5. Care este cea mai mare provocare pentru dezvoltarea zonei ca destinație de ecoturism?

Cea mai mare provocare pentru noi, legat de dezvoltarea zonei ca destinație de ecoturism, este, pe de o parte, obținerea unei finanțări care să ne sprijine în mod constant activitatea, iar pe de altă parte, să creștem și să dezvoltăm parteneriatul local, un concept cheie pentru noi, care nu trebuie să existe doar pe hârtie. Totodată, din partea turiștilor și a locuitorilor, ne confruntăm cu amenințări care vin din nerespectarea unor reguli și regulamente. Sunt câteva exemple, cum ar fi accesul ATV-urilor în afara drumurilor de circulație publică, aruncarea deșeurilor (în special plastic) în natură, nerspectarea regulilor de urbanism (neîncurajarea arhitecturii locale). Și lista poate continua…

6. De ce este Țara Hațegului-Retezat o destinație de ecoturism?

Țara Hațegului – Retezat este o micro-regiune cu resurse naturale și culturale remarcabile, unice în lume, unde pot fi dezvoltate activități de turism sustenabil. Ne dorim ca o astfel de zonă să ofere turiștilor experiențe integrate, dar cu un impact minim asupra mediului, agregând o rețea de servicii ecoturistice complementare, în interiorul unei strategii unitare de marketing și dezvoltare. Tot ceea ce facem, facem cu sprijinul comunităților locale, în folosul lor, cu respect față de ceea ce lăsăm moștenire copiilor noștri.

7. Cum se diferențiază Țara Hațegului-Retezat de alte destinații de ecoturism și alte zone turistice?

Dacă ne gândim la un element unic de atractivitate turistică, acesta e legat clar de existența, acum 70 de milioane de ani, a dinozaurilor pitici. Pe de altă parte, credem că oamenii locului sunt aceia care pot face diferența între zone asemănătoare, care probabil sunt la fel de ofertante. O comunitate activă și implicată, mândră de zona în care trăiește, poate muta munții din loc!

8. De unde sunt vizitatorii care vin în destinație și ce fel de activități fac aceștia?

În destinația noastră putem spune că avem de-a face cu două tipologii de turiști – familii cu copii, care ajung cu precădere în Țara Hațegului, atrase fie de povestea dinozaurilor, fie pentru a descoperi obiectivele culturale și, în Retezat, turiștii mai activi, care vin pentru drumeții sau schi. Înainte de pandemie, turiștii veneau din țări europene și din cam toată România (cu accent pe București și Constanța). Acum, după pandemie, turiștii care ajung sunt, cu precădere, români, mare parte dintre ei venind din zone mai apropiate ale județului.

9. Aveți ceva planuri concrete de dezvoltare în perioada următoare?

Este clar că vom continua munca ce ține de managementul destinației, dar, pentru viitor, ne propunem o schimbare de optică în dezvoltarea organizației noastre. Pe lângă strategia de dezvoltare și marketing, am lucrat recent la strategia de branding local, acestea fiind instrumente care ne ajută să dezvoltăm în mod profesionist Destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat. Avem în plan să ne asumăm un proiect turistic de amploare, pe care zona îl merită cu prisosință, o nevoie firească la acest moment, despre care o să dezvăluim mai multe în perioada imediat următoare. 

Dezvoltarea destinațiilor de ecoturism în România se realizează cu sprijinul financiar oferit de:

Acest articol a fost realizat cu în cadrul proiectului PET România, derulat de Asociația de Ecoturism din România, în parteneriat cu Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, Asociația de Turism Retezat și Asociația Măgura Ecoturistică, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

DISTRIBUIE

Descoperă Eco-România

Pagina de Facebook Asociația de Ecoturism din România (AER) devine Descoperă Eco-România, unde vom încerca să promovăm redescoperirea țării noastre prin prisma experiențelor locale bazate pe natură și pe cultura locală.

ULTIMELE ARTICOLE