Pedalează în Eco Maramureș: Traseul Cosău

Start: Budești (centru)

Sosire: Ocna Șugatag (Băile Vechi)

Repere: Budești – Sârbi – Călinești – Ocna Șugatag

Distanța: 15 km;

Panta maximă: 12%;

Panta medie: 3%;

Diferență de nivel: 180 m;

Grad de dificultate: L-M

Deși se desfășoară în bună măsură pe șoseaua principală, cea mai expusă la modernitate, traseul Cosău acesta ne ține aproape de autenticul și arhaicul Maramureșului. Dacă vreți să intrați în toate atelierele de meșteri iscusiți (pălărieri, opincari, țesătoare) și dacă vă interesează să admirați îndeaproape motivele sculptate în porțile de lemn, va trebui să apăsați des frânele bicicletei. Căci și meșteri, și porți de lemn se găsesc din belșug pe Traseul Cosăului.

De la biserica Budești-Josani până în Sârbi, drumul nostru urmează loial cursul râului Cosău, reușind astfel să ne aducă pe domeniul ingenioaselor instalații tehnice acționate de apă: vâltori, pive, moară, batoză. În Călinești, ne așteaptă un labirint de ulițe și drumuri de căruță care alcătuiesc Circuitul Călineștiului. Ultima bucată a traseului ne duce spre Ocna Șugatag, trecând pe lângă locul în care se ține târgul în fiecare zi de joi, sosirea fiind la Băile Vechi.

Vezi harta traseului!

Pentru mai multe informții legate de traseu și coordonatele acestuia, click aici!

Atracții:

 

Biserica de lemn Sf. Nicolae monument UNESCO Budești – Josani (1643)

Una dintre culmile artei de a construi în lemn este Biserica de lemn „Sf. Nicolae”, din Budești Josani, înscrisă încă din anul 1999 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de alte șapte biserici de lemn din Maramureș, aflate în satele Desești, Bârsana, Poienile Izei, Ieud Deal, Șurdești, Plopiș și Rogoz.

Ridicată în anul 1643 în centrul satului, pe locul unei biserici mai vechi, care era atestată documentar încă din veacul al XV-lea, lăcașul din Budeşti Josani are 18 m lungime și 8 m lățime, fiind cea mai mare construcție de lemn din acea epocă.

Construită din bârne groase de stejar așezate pe o fundație din piatră de râu, biserica are streașină dublă. Turnul amplasat deasupra pronaosului are patru turnulețe mici, care conform tradiției sunt simbolul dreptului comunităţii ca, prin Sfatul Bătrânilor, să-i judece şi să-i condamne chiar la pedeapsa capitală pe răufăcători. Interiorul este împărțit în trei, două spații închipuiesc lumea văzută și cerul văzut, pronaosul – „tinda femeilor” și naosul – locul bărbaților în timpul slujbei religioase, iar altarul, spațiul sacru unde se slujește Sfânta Liturghie, simbolizează cerul nevăzut.

Naosul este separat de altar printr-un perete de lemn numit iconostas, care închipuiește despărțirea celor văzute de cele nevăzute. Iconostasul are trei uși prin care se intră în altar. Ușile din mijloc, care se numesc „împărătești”, prin care intră și iese arhiereul ori preotul doar în timpul slujbei au, în dreapta, icoana Mântuitorului și, în stânga, icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Ușile diaconești se găsesc pe cele două laturi şi prin ele intră și ies diacul și ceilalți slujitori ai bisericii.

În partea dreaptă a ușilor diaconești din dreapta se află icoana pe lemn „Sf. Nicolae”, cea mai veche icoană de hram. În interiorul bisericii din Budești Josani, în pronaos, se păstrează cămașa de zale a lui Pintea Viteazul – eroul legendar din Maramureș de la cumpăna veacurilor XVII – XVIII, care a luptat pentru dreptate socială în acele vremuri.

Pictura datează din anul 1762 și îl are ca autor pe zugravul Alexandru Ponehalschi, sau Alexa Zugravul din Berbești, cum îl numesc maramureșenii. Pictura, ca și întreaga biserică, a fost restaurată în ultimele decenii. Pictura din pronaos s-a păstrat mai bine, reprezentând scene din viața și patimile lui Isus. Tot aici se păstrează și o valoroasă colecție de icoane pe sticlă precum și un panou mare, din secolul al XVII-lea, reprezentând Judecata de pe urmă. De interes cultural sunt grupul de icoane pe lemn din secolul al XVIII-lea și icoanele mobile ale tâmplei, realizate tot de zugravul Alexandru Ponehalschi în anul 1762.

Numeroase cărți de cult, printre care Cazania lui Varlaam, tipărită la Iași în 1643 și dăruită bisericii în 1647, completează tezaurul de istorie și cultură românească a bisericii din Budești Josani. În exteriorul bisericii se află, la fel ca și la alte bisericii, Masa moșilor şi pe lespezile ei se mai pot descifra numele vechilor familii nemeșești, de ţărani liberi, din Budești.

 

Biserica de lemn Sârbi Susani (1638)

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Sârbi Susani este ridicată pe locul unei mai vechi biserici atestate în anul 1532. Biserica actuală datează din anul 1667, potrivit unei inscripții săpate în lemnul ușii de intrare.

Așezată în partea de sus a satului, biserica este de proporții relativ modeste. Dispoziția planimetrică este cea cunoscută: altar poligonal decroșat, naos și pronaos. Intrarea în absida altarului se face prin două uși, împărătească și diaconească, element caracteristic monumentelor arhaice. Biserica este cuprinsă de jur-împrejur de un brâu de frânghie răsucită, reprezentând brâul Maicii Domnului.

Ceea ce dă bisericii o notă aparte este ferăstruica semicirculară aflată pe fața de miazăzi, al cărei ancadrament are ca motiv decorativ rozetele și frânghia răsucită. În interior se păstrează pictura absidei și a iconostasului, realizată în epoci diferite de Alexandru Ponehalschi din Berbești în anul 1760, respectiv de Iosip Iacovu, ultimul diac în Sârbi, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, absida fiind pictată la sfârșitul secolului al XVIII-lea de Nicolae Famokevici.

În biserică s-au păstrat şi icoane vechi din secolul al XVII-lea, cum ar fi icoanele „Sf. Treime”, „Maica Domnului cu Pruncul pe tron”, „Mucenița Paraschiva”, precum și tipărituri vechi din centre tipografice românești.

 

Biserica de lemn Nașterea Maicii Domnului din Călinești – Căeni (1629)

Situată pe partea estică a satului Călineşti, biserica „Naşterea Maicii Domnului” a suferit modificări drastice la începutul secolului al XIX-lea. Fiecare perete este construit doar cu cinci grinzi de stejar, dar secţionarea fiecărei jumătăţi de grindă este la aproape o jumătate de metru. Grinzile sunt unite prin cuie de lemn, iar colţurile sunt legate printr-o tehnică veche. La început planul bisericii a fost unul tradiţional, cu pronaos dreptunghiular şi cu naos şi altar poligonal. În secolul al XIX-lea peretele nordic al clădirii este mutat cu trei metri mai la nord, ceea ce a dus la forma actuală înclinată, dar şi la distrugerea picturilor murale din secolul al XVIII-lea. O dată cu mutarea peretelui s-a adăugat şi portalul, neobişnuit de mare, în faţa intrării din faţada sudică. Uşa de la intrare impresionează prin proporţii, având ca singură decoraţiune o cruce gravată. Acoperişul este cu un singur rând de streşini, iar turla este foarte scurtă, deşi la început era bine proporţionată. Podeaua originală era făcută din lut, dar actuala podea este din placaj de lemn pentru pronaos şi pentru cea mai mare parte din naos. Altarul şi locul din faţa catapetesmei, folosite de preoţi, se poate observa că sunt din lespezi de piatră. Ele sunt uşor ridicate, formând o platformă care delimitează acest spaţiu sacru de spaţiul laic din faţă.

Deasupra platformei, două grinzi marchează aceeaşi separare.Există două motive decorative şi se pot observa câţiva serafi pictaţi pe bolta altarului. Pe pereţi, pe registrul întâi, sunt întruchipaţi în picioare Sfinţii Ierarhi ţinând în mâini cărţile pe fondul arhitectural. Chiar deasupra ferestrei se află scena Coborârii de pe Cruce.

Naosul are o boltă înaltă, pe care este pictat Tatăl, cu un seraf deasupra capului şi cu un altul în picioare, prin care se reprezenta la început Sfânta Treime. Pe registrul întâi, pe partea sudică a bolţii sunt cinci scene din Geneză. Pe partea nordică a bolţii sunt scene din Vechiul Testament. Catapeteasma a fost zugrăvită de faimosul pictor local de biserici Alexandru Ponehalschi, în 1764, într-un stil adaptat spaţiilor mici. Acesta aminteşte de miniaturile făcute pe manuscrise.  Catapeteasma are două uşi impetuoase sculptate şi doar o uşă a diaconului. Este o formă de structură arhaică şi mai mică, potrivită bisericilor mici

Lacul Gavrilă – cel mai mare lac antroposalin din România

Lacul Gavril are 30 de metri adâncime și se întinde pe 2 hectare și jumătate. Privit de sus lacul seamană cu un chip de om, de bărbat. Lacul combină apa dulce cu cea sărată. La suprafață fiind un strat de apă dulce, a dat viață peștilor și altor viețuitoare. Este al doilea lac sărat, ca și adâncime din Romania, iar ca și nivel al salinitații se află printre primele din Europa.

Lacul s-a format in mod natural acum 6 decenii prin surparea unei foste mine de sare.