Transilvania Bike Trails (TBT)

DESCRIERE

Transilvania Bike Trails este o rețea de 100 km de trasee pentru mountain bike, construită de la zero de Fundația ADEPT Transilvania, în cadrul unui proiect finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană Extinsă.

În rețea sunt interconectate opt sate săsești cu biserici fortificate (Viscri, Bunești, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Saschiz, Archita și Daia), cu peisajele și bisericile lor din zonă, și cea mai importantă atracție turistică, orașul medieval Sighișoara. Traseele se suprapun în mare parte peste zone împădurite, dar traversează și pășuni, zone cu puncte de belvedere sau ulițele din satele săsești. Este o oportunitate pentru a descoperi lucruri interesante și de a afla informații despre diversitatea și bogăția naturală a destinației de ecoturism Colinele Transilvaniei, pe anumite zone existând panouri informative despre floră și faună.

De peste zece ani, Fundația ADEPT Transilvania este inițiatoarea unui intens proces de recunoaștere și de promovare a României și a valorilor sale tradiționale, la nivel național și internațional, având o abordare inovatoare și integrată, cu o atenție deosebită pentru conservarea biodiversității și dezvoltării rurale, pentru ca aceste peisaje și comunități să supraviețuiască în secolul XXI.

DETALII

Website: www.discovertarnavamare.org
Organizator: Fundatia ADEPT Transilvania
Lungime: 100 km
Dificultate: Medie
Tip traseu: Cicloturism

LOCALIZARE

COLINELE TRANSILVANIEI

Descoperă mai multe activități, pensiuni și evenimente recomandate în destinația de ecoturism Colinele Transilvaniei.

TRASEE SIMILARE

Meniu