În această rețea de 100 km de mountain bike, construită de la zero de Fundația ADEPT Transilvania (cu ajutorul unui proiect finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană Extinsă), sunt interconectate opt sate săsești fortificate (Viscri – Bunești – Criț – Meșendorf – Cloașterf – Saschiz – Archita – Daia), cu peisajele și bisericile lor din zonă, și cea mai importantă atracție turistică, orașul medieval Sighișoara. Traseul parcurge atât zone special amenajate din rețea cât și dealuri cu iarbă, drumuri forestiere, ulițe din satele vechi și este și o oportunitate de a învăța lucruri interesante despre bogăția naturală unică a zonei, pe anumite zone existând panouri informative despre floră și faună.

De peste zece ani, Fundația ADEPT Transilvania, cu susținerea Fundației Orange este inițiatoarea unui intens proces de recunoaștere și de promovare a României și a valorilor sale tradiționale, la nivel național și internațional, având o abordare inovatoare și integrată, cu o atenție deosebită pentru conservarea biodiversității și dezvoltării rurale, pentru ca aceste peisaje și comunități să supraviețuiască în secolul XXI.